Utile

1. Documente necesare pentru parasirea tarii.

Pentru cetăţenii UE
Paşaport sau carte de identitate
În urma aplicării acordului Schengen , care face parte din dreptul european, nu mai există controale la graniţele dintre 22 de ţări ale Uniunii. Acest acord elimină toate controalele la frontierele interne, dar instituie controale eficiente la frontierele externe ale UE şi introduce o politică comună a vizelor. Toate ţările UE sunt membre ale spaţiului Schengen cu drepturi depline, cu excepţia Bulgariei, Ciprului, Irlandei, României şi Regatului Unit. Elveţia, Islanda şi Norvegia sunt, de asemenea, membre ale spaţiului Schengen, însă nu sunt membre ale UE.

Pentru a călători în cele cinci ţări europene care nu sunt membre ale spaţiului Schengen, precum şi la intrarea sau la ieşirea de pe teritoriul Uniunii Europene, trebuie să prezentaţi un document de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate).

Când călătoriţi în UE, este preferabil să aveţi aceste documente asupra dumneavoastră pentru a vă putea declina identitatea sau din motive de securitate. Nu uitaţi că singurele documente de identitate valabile sunt cele eliberate de autorităţile naţionale. 

În cazul în care copiii dumneavoastră vă însoţesc în călătorie, asiguraţi-vă că aceştia fie au propriul paşaport sau propria carte de identitate, fie figurează în paşaportul dumneavoastră. Până la data de 26 iulie 2012, toţi copiii vor trebui să aibă propriul paşaport.

Nu aveţi nevoie de viză pentru a călători în interiorul UE.

Pentru cetăţenii din afara UE
Paşaport
Pentru a călători în UE, trebuie să prezentaţi un paşaport valabil.

Viză
Cetăţenii anumitor ţări din afara UE (39 de ţări) nu au nevoie de viză pentru a intra şi rămâne pe teritoriul UE pentru o perioadă de maxim trei luni. Printre aceste ţări se numără Australia, Canada, Croaţia, Japonia, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii. Lista cetăţenilor care au nevoie de viză pentru a călători în Regatul Unit sau în Irlanda diferă puţin de cea a altor ţări membre UE. Pentru a obţine viza adresaţi-vă consulatului sau ambasadei ţării pe care doriţi să o vizitaţi.

Dacă viza dumneavoastră este emisă de o ţară care aplică integral normele Schengen, aceasta vă permite automat să călătoriţi şi în celelalte ţări din spaţiul Schengen. De altfel, dacă aveţi un permis de şedere valabil emis de una dintre ţările Schengen, acesta este echivalent cu o viză. Este posibil să aveţi nevoie de o viză naţională pentru a vizita o ţară din afara spaţiului Schengen.

Agenţii poliţiei de frontieră din ţările UE pot solicita şi alte documente justificative, cum ar fi o invitaţie scrisă, dovada asigurării condiţiilor de cazare, un bilet de întoarcere sau un bilet dus-întors. Pentru a afla care sunt cerinţele specifice, contactaţi serviciile consulare locale din ţara respectivă.

2. Asigurare de sanatate:

Accesul la îngrijiri medicale

În calitate de cetăţean al unui stat membru al UE, dacă vă îmbolnăviţi brusc sau dacă aveţi un accident pe durata sejurului dumneavoastră într-o ţară din UE sau în Elveţia, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia, aveţi dreptul să beneficiaţi de aceleaşi servicii de asistenţă medicală ca şi cetăţenii ţării în care vă aflaţi. Fiecare ţară are propriile norme privind sistemul public de servicii medicale. În unele ţări, îngrijirile sunt gratuite, în altele achitaţi dumneavoastră o parte din costuri sau chiar costul integral, după care puteţi solicita rambursarea. Păstraţi deci toate facturile, reţetele şi chitanţele. Puteţi solicita rambursarea în ţara pe care o vizitaţi sau după ce ajungeţi acasă.

Cardul european de asigurări sociale de sănătate simplifică procedurile, reduce birocraţia şi contribuie la rambursarea rapidă a costurilor. Dacă nu sunteţi încă în posesia acestui card, adresaţi-vă casei de asigurări sociale sau de sănătate de care aparţineţi. Unele ţări includ elementele cardului european pe spatele cardului naţional, iar altele emit carduri separate.

Asigurare de calatorie

Cardul european de asigurări sociale de sănătate nu înlocuieşte asigurarea de călătorie, deoarece nu poate acoperi toate costurile legate de îngrijirile medicale şi nu acoperă niciodată costurile de repatriere sau de slavare montană. Prin urmare, este recomandabil să încheiaţi o asigurare de călătorie separată pentru a acoperi aceste riscuri.

!!! Luaţi cu dumneavoastră reţeta prescrisă de medic pentru medicamentele de care aveţi nevoie în timpul călătoriei. Nu luaţi decât cantităţile necesare pentru uzul personal, întrucât cantităţile mari de medicamente pot crea suspiciuni !!!

3. Tutun si Acool 

Fiecare ţară poate stabili nivelul indicativ pentru cantitatea de tutun şi alcool considerată pentru uz personal. Dacă transportaţi o cantitate mai mare de produse de acest tip, este posibil să vi se ceară dovada că sunt doar pentru uzul dumneavoastră personal. Aceste niveluri indicative nu pot fi mai mici de:

  • 800 de ţigarete
  • 400 de ţigări de foi
  • 200 de trabucuri
  • 1 kg de tutun
  • 10 litri de băuturi spirtoase
  • 20 de litri de vin alcoolizat (ex. porto, sherry)
  • 90 de litri de vin (din care cel mult 60 de litri de vin spumos)
  • 110 litri de bere

!!! ATENTIE IN CAZUL UNUI CONTROL, TREBUIE DOVEDITA PROVENIENTA DE PE PIATA UNIUNII EUROPENE A PRODUSELOR ( bon fiscal, factura ) !!! IN CAZ CONTRAR AUTORITATILE COMPETENTE VOR SANCTIONA CU AMENZI CONFORM LEGII !!! 

4. Daca aveti probleme in U.E.

Numărul european unic de urgenţă: 112

Formaţi 112, de pe telefonul dumneavoastră fix sau mobil, pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă din orice ţară membră a UE.

Obiecte pierdute sau furate

  • Dacă sunteţi victima unui furt, sesizaţi cea mai apropiată secţie de poliţie. Pentru a fi despăgubit de către compania dumneavoastră de asigurări, veţi avea nevoie de procesul-verbal întocmit la sediul poliţiei. Dacă v-aţi pierdut sau vi s-a furat cardul, blocaţi-l imediat.
  • Dacă vi s-a furat paşaportul, anunţaţi imediat consulatul sau ambasada ţării dumneavoastră, precum şi poliţia.
  • Dacă vă aflaţi într-un stat din afara UE în care ţara dumneavoastră nu deţine reprezentanţă diplomatică, puteţi solicita ajutorul consulatului sau ambasadei oricărui alt stat membru. 

Drepturile dumneavoastră

Pentru a beneficia gratuit de consiliere privind drepturile pe care le aveţi în general şi atunci când călătoriţi şi pentru a afla cui vă puteţi adresa dacă aveţi nevoie de ajutor, apelaţi serviciul Europe Direct la numărul 00 800 6 7 8 9 10 11, de oriunde v-aţi afla în UE. De asemenea, puteţi trimite un e-mail la adresa europedirect.europa.eu. 

Doresc sa mă contactati pentru:

Am citit si sunt de acord cu Termeni si Conditii generale

0